Dotare instalație de climatizare sală de sport – Liceul cu Program Sportiv Iași
Autoritate contractantă: Liceul cu Program Sportiv Iasi
„Dotare instalație de climatizare sală de sport – Liceul cu Program Sportiv Iași” este o licitație publică din SEAP listată pe BizzLink în categoria Renovări & Construcții, pentru Iași, județul Iași, de către Liceul cu Program Sportiv Iasi. Bugetul estimat este Max: RON 571,900.83. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 08 octombrie 2026. Ofertele se depun pe platforma oficială e-licitatie.ro.
Licitație publică preluată din SEAP (e-licitatie.ro). Ofertele se depun pe platforma oficială SEAP, nu pe BizzLink.
Descriere
Obiectul contractului îl reprezintă realizarea unei instalații complete și funcționale de climatizare – încălzire/răcire – pentru sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Iași, în conformitate cu cerințele tehnice și funcționale prevăzute în caietul de sarcini.
Contractul include furnizarea și incorporarea tuturor echipamentelor, materialelor și accesoriilor necesare, montarea și instalarea acestora, realizarea traseelor, tubulaturilor, racordurilor și elementelor auxiliare necesare, precum și toate operațiunile de instalare, testare, reglare și punere în funcțiune necesare obținerii unei instalații complete și funcționale.
Echipamentele și materialele furnizate în cadrul contractului sunt destinate incorporării în lucrare, rezultatul urmărit de autoritatea contractantă fiind realizarea și recepționarea unei instalații de climatizare complete și funcționale.
Valoarea estimată a contractului este de 571.900,83 lei fără TVA, stabilită în baza Notei privind consultarea pieței și fundamentarea valorii estimate și în limita bugetului aprobat.
Condiții de participare
Motive excludere privind situația operatorului economic:
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Operatorul economic va declara dacă s-a aflat sau nu într-o situație de încălcare a obligațiilor aplicabile în domeniul mediului.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere privind respectarea obligațiilor de mediu; după caz, documente, certificate, decizii sau informații emise de autoritățile competente în domeniul mediului; în cazul existenței unei încălcări, hotărârea/decizia relevantă și documentele privind măsurile de remediere (self-cleaning).
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016.
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Operatorul economic va declara dacă și-a respectat obligațiile aplicabile în domeniul relațiilor de muncă.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere; după caz, certificat, adeverință, proces-verbal, decizie ori alte informații emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă sau de alte autorități competente; hotărâri judecătorești/decizii definitive și dovezi de remediere, dacă este cazul.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016.
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Operatorul economic va declara dacă și-a respectat obligațiile aplicabile în domeniul legislației sociale.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere; după caz, documente sau decizii emise de autoritățile competente în domeniul social; dacă au existat încălcări, documentele oficiale care constată situația și dovezile privind măsurile de remediere.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016.
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Operatorul economic va declara dacă a participat la înțelegeri anticoncurențiale relevante și, dacă este cazul, va furniza informațiile și măsurile de remediere adoptate.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere; după caz, decizii ale Consiliului Concurenței, Comisiei Europene sau hotărâri judecătorești; alte mijloace de probă adecvate; documente privind măsurile de remediere/self-cleaning.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016.
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Operatorul economic va declara dacă se află într-o situație de conflict de interese în raport cu persoanele cu funcții de decizie și cu celelalte situații identificate în documentația de atribuire.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație privind neîncadrarea în situațiile de conflict de interese, raportată la persoanele cu funcții de decizie nominalizate în documentația de atribuire; certificat constatator ONRC pentru verificarea asociaților/acționarilor, administratorilor și reprezentanților; alte documente numai dacă apar indicii concrete.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 58–63 din Legea nr. 98/2016.
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Operatorul economic va declara orice implicare anterioară în pregătirea procedurii și va prezenta informațiile necesare pentru verificarea eventualei denaturări a concurenței.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere; dacă a existat implicare, documente privind natura consultanței/participării, contracte, rapoarte, studii, informațiile puse la dispoziția celorlalți operatori și măsurile adoptate pentru eliminarea avantajului concurențial.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016. Se analizează dacă eventuala denaturare a concurenței poate fi remediată prin măsuri mai puțin severe decât excluderea.
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Operatorul economic va declara situațiile relevante privind neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unor contracte anterioare și măsurile de remediere adoptate.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere; documente constatatoare emise pentru contractele anterioare; notificări/decizii de reziliere; procese-verbale; documente privind daunele-interese, penalitățile ori alte sancțiuni; hotărâri judecătorești/arbitrale, dacă există; documente de self-cleaning.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Trebuie analizată gravitatea/repetitivitatea încălcării și consecințele acesteia; nu orice penalitate minoră constituie automat motiv de excludere.
Activitățile economice sunt suspendate
Operatorul economic va declara dacă activitatea sa este suspendată total sau dacă există mențiuni legale relevante cu privire la suspendarea activității.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Certificat constatator ONRC actualizat, din care să rezulte starea societății și eventualele mențiuni privind suspendarea activității; document echivalent pentru operatorii economici străini.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016.
Faliment
Operatorul economic va declara situația sa juridică actuală.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Certificat constatator emis de ONRC, actualizat; informații oficiale din registrul comerțului; după caz, informații din Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), certificat de grefă, hotărâre/încheiere a instanței competente sau document echivalent.
Temei legal / observații: Se analizează în raport cu art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și situația juridică efectivă a operatorului.
Insolvență
Operatorul economic este în situație de insolvență sau de lichidare?
Detalii / cerința autorității contractante:
Operatorul economic va preciza dacă se află în insolvență, lichidare, observație sau reorganizare și, dacă este cazul, va furniza informațiile necesare evaluării posibilității de executare a contractului.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Certificat constatator ONRC actualizat; informații din BPI; certificat de grefă și/sau hotărârile instanței; dacă este cazul, planul de reorganizare, hotărârea de confirmare și documentele care demonstrează capacitatea operatorului de a executa contractul.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Existența unei proceduri de insolvență trebuie analizată împreună cu excepțiile prevăzute de lege.
Active administrate de lichidator
Operatorul economic va declara dacă patrimoniul său se află sub administrarea unui lichidator, administrator judiciar sau a instanței, potrivit situației juridice aplicabile.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Certificat constatator ONRC; informații BPI; hotărârea/încheierea instanței privind desemnarea administratorului judiciar sau lichidatorului, dacă este cazul.
Temei legal / observații: Se analizează în raport cu art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016.
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Operatorul economic va declara dacă se află într-o procedură sau situație juridică echivalentă celor de faliment, insolvență ori lichidare.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Certificat emis de registrul profesional/comercial competent; certificat de grefă; hotărâre judecătorească sau alt document oficial relevant. Pentru operatorii economici străini se vor prezenta documente echivalente emise în țara de origine sau de stabilire.
Temei legal / observații: Documentele se adaptează formei juridice și legislației statului în care este stabilit operatorul economic.
Concordat
Operatorul economic este în concordat preventiv?
Detalii / cerința autorității contractante:
Operatorul economic va declara existența sau inexistența unei proceduri de concordat preventiv.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Certificat constatator ONRC și/sau alte informații oficiale privind starea societății; dacă există procedura, hotărârea instanței și actele relevante ale concordatului preventiv, precum și documentele privind continuarea activității și capacitatea de executare a contractului.
Temei legal / observații: Se analizează în raport cu art. 167 din Legea nr. 98/2016 și legislația națională privind prevenirea insolvenței și insolvența.
Abaterea profesională gravă
Operatorul economic va declara orice faptă relevantă care ar putea constitui abatere profesională gravă și, dacă este cazul, măsurile de remediere adoptate.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere; documente constatatoare privind contractele anterioare, dacă sunt relevante; hotărâri definitive ale instanțelor; decizii ale autorităților administrative, profesionale sau organismelor competente; documente privind măsurile de remediere/self-cleaning.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Abaterea profesională gravă poate fi demonstrată prin orice mijloc de probă adecvat; nu există un certificat național unic care să ateste inexistența tuturor abaterilor profesionale.
Au fost găsiți vinovați de fals în declarații, au divulgat informații, nu au putut furniza documentele necesare și au obținut informații confidențiale ale acestei proceduri
Operatorul economic va declara dacă s-a aflat în oricare dintre situațiile descrise și, în caz afirmativ, va prezenta circumstanțele concrete și măsurile de remediere adoptate.
Documente justificative solicitate/recomandate:
Declarație pe propria răspundere; documentele procedurii de achiziție; după caz, hotărâri/decizii definitive, acte de constatare, documente emise de autorități contractante sau alte autorități competente și orice alte mijloace de probă adecvate; documente privind măsurile de self-cleaning.
Temei legal / observații: Art. 167 alin. (1) lit. h)–i) din Legea nr. 98/2016. În aceste cazuri, mijlocul de probă poate rezulta chiar din documentele și conduita operatorului în cadrul procedurii.
Criterii selecție privind capacitatea de a corespunde cerințelor:
Înregistrare într-un registru comercial
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că sunt legal constituiți, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii și că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Pentru persoanele juridice române se va prezenta certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care să rezulte informații reale/actuale la momentul prezentării și faptul că obiectul de activitate al operatorului economic cuprinde activități corespunzătoare obiectului contractului, respectiv furnizarea/comercializarea echipamentelor și, după caz, activitățile de instalare/montaj aferente instalațiilor de climatizare.
Persoanele juridice/fizice străine vor prezenta documente echivalente emise în țara de rezidență, însoțite de traducerea în limba română.
Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți. Documentele justificative actualizate care probează îndeplinirea celor asumate prin DUAE vor fi solicitate ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului.
Experiență similară
Ofertantul trebuie să demonstreze că, în cursul unei perioade care acoperă ultimii 3 ani, calculați până la data-limită de depunere a ofertelor, a furnizat, în cadrul unuia sau mai multor contracte, produse similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului, în valoare cumulată de cel puțin 571.900,83 lei fără TVA.
Prin produse similare se înțeleg echipamente și/sau sisteme de climatizare, instalații HVAC, pompe de căldură, sisteme de răcire/încălzire și/sau alte echipamente ori sisteme comparabile destinate climatizării și/sau încălzirii/răcirii spațiilor...
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Detalii licitație
- Buget estimat
- Max: RON 571,900.83
- Termen limită
- 08 octombrie 2026 (16 zile rămase)
- Locație
- Iași, Iași
- CPV
- 45331220-4 - Lucrări de instalare de echipament de aer condiționat
- Categorie
- Renovări & Construcții
- Publicată pe
- 23 septembrie 2026
- Număr anunț
- SCN1180111
- Tip procedură
- Procedura simplificata
- Tip contract
- Lucrari
- Monedă
- RON
Licitație publicată pe BizzLink
Publicată: 23 septembrie 2026
Renovări & Construcții în Iași
BizzLink este platforma românească de licitații inverse unde oricine poate cere oferte gratuit, iar companiile și profesioniștii verificați concurează pentru proiect.