BizzLink
Se încarcă...

Execuție lucrări pentru obiectivul de investiţii „Construire Grădiniță cu program normal, sat Izvoru, Comuna Găneasa, județul Olt”, cod SMIS 343295

Autoritate contractantă: Comuna Ganeasa

„Execuție lucrări pentru obiectivul de investiţii „Construire Grădiniță cu program normal, sat Izvoru, Comuna Găneasa, județul Olt”, cod SMIS 343295” este o licitație publică din SEAP listată pe BizzLink în categoria Renovări & Construcții, pentru Găneasa, județul Olt, de către Comuna Ganeasa. Bugetul estimat este Max: RON 3,384,449.41. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 septembrie 2026. Ofertele se depun pe platforma oficială e-licitatie.ro.

Licitație publică preluată din SEAP (e-licitatie.ro). Ofertele se depun pe platforma oficială SEAP, nu pe BizzLink.

Descriere

Investiția propusă constă în realizarea obiectivului de investiții „Construire Grădiniță cu program normal, sat Izvoru, comuna Găneasa, județul Olt”, cod SMIS 343295, finanțat în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027, Prioritatea 6 – „Educație modernă și incluzivă”, Obiectivul specific RSO4.2, în baza Contractului de finanțare nr. 659/30.07.2025 și în conformitate cu proiectul tehnic anexat anunțului de participare simplificat, care face parte integrantă din documentația de atribuire.
Contractul vizează execuția tuturor lucrărilor necesare pentru realizarea și punerea în funcțiune a unui obiectiv complet funcțional, destinat desfășurării activităților educaționale pentru nivelul preșcolar. Obiectivul va îndeplini cerințele actuale privind siguranța, sănătatea, accesibilitatea și confortul utilizatorilor, precum și cerințele referitoare la eficiența energetică, utilizarea surselor regenerabile de energie și sustenabilitatea construcției.
Contractul este finanțat din următoarele surse, aferente cheltuielilor eligibile: Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR: 60%; bugetul de stat: 38%; bugetul local al Comunei Găneasa: 2%.
Cheltuielile neeligibile aferente proiectului sunt suportate integral din bugetul local al Comunei Găneasa.
Valoarea totală estimată a contractului este de 3.384.449,41 lei, fără TVA, fiind constituită din următoarele categorii de cheltuieli prevăzute în devizul general al investiției:
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții – capitolul 2: 87.459,07 lei, fără TVA;
Construcții și instalații – subcapitolul 4.1: 2.840.970,95 lei, fără TVA;
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale – subcapitolul 4.2: 25.397,97 lei, fără TVA;
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj – subcapitolul 4.3: 360.500,00 lei, fără TVA;
Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier – subcapitolul 5.1.1: 70.121,42 lei, fără TVA.
Dotările cuprinse în subcapitolul 4.5 din devizul general nu fac obiectul prezentului contract și nu sunt incluse în valoarea estimată a achiziției.

Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu completările și modificările ulterioare. Termenul limită pentru transmiterea solicitărilor de clarificări de către operatorii economici este de 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Termenul limită în care Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet la solicitările de clarificări/informații suplimentare adresate de operatorii economici este in a 7 zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. În măsura în care solicitările de clarificări/informații suplimentare au fost transmise în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorității contractante însoţite de întrebările aferente vor fi publicate în SICAP, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 cu
completările și modificările ulterioare. Autoritatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări/informații suplimentare adresate de operatorii economici care vor fi transmise prin altă modalitate de comunicare sau în alt termen decât cel stabilit.

Condiții de participare

Motive excludere privind situația operatorului economic:
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Operatorul economic nu trebuie să fi încălcat obligațiile aplicabile în domeniul legislației de mediu, astfel cum sunt stabilite prin legislația națională, europeană sau prin convenții internaționale la care România este parte, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat.

Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Operatorul economic nu trebuie să fi încălcat obligațiile aplicabile în domeniul legislației muncii, în conformitate cu legislația națională, europeană sau cu convențiile internaționale la care România este parte, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat.

Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Operatorul economic nu trebuie să fi încălcat obligațiile aplicabile în domeniul legislației sociale, astfel cum sunt stabilite prin legislația națională, europeană sau prin convenții internaționale la care România este parte, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat.

Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Operatorul economic nu trebuie să fi încheiat cu alți operatori economici acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul sau în legătură cu procedura de atribuire, în situația în care autoritatea contractantă are suficiente indicii rezonabile sau informații concrete în acest sens, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016.

Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Operatorul economic nu trebuie să se afle într-o situație de conflict de interese în cadrul sau în legătură cu procedura de atribuire, iar această situație nu poate fi remediată în mod efectiv prin alte măsuri mai puțin severe, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016.

Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Operatorul economic nu trebuie să fi fost implicat, direct sau indirect, în pregătirea acestei proceduri de achiziție publică, în măsura în care această implicare a condus la o distorsionare a concurenței, iar situația nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puțin severe, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016.

Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Operatorul economic nu trebuie să fi încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce îi reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract de achiziții sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări să fi condus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016.

Activitățile economice sunt suspendate
Operatorul economic nu trebuie să se afle în situația în care activitățile sale economice sunt suspendate sau în încetarea activității, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile situație constatată prin acte emise de autoritățile competente sau prin hotărâri judecătorești.

Faliment
Operatorul economic nu trebuie să se afle în stare de faliment sau în procedura de lichidare, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile, situație constatată prin hotărâri judecătorești sau alte acte emise de autoritățile competente.

Insolvență
Operatorul economic nu trebuie să se afle în procedura insolvenței sau în supraveghere judiciară, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile, situație constatată prin hotărâri judecătorești sau alte acte emise de autoritățile competente.

Active administrate de lichidator
Operatorul economic nu trebuie să aibă activele administrate de un lichidator sau de o altă persoană desemnată de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile, situație constatată prin acte emise de autoritățile competente sau prin hotărâri judecătorești.

Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Operatorul economic nu trebuie să se afle în situații similare celor prevăzute anterior, rezultate dintr-o procedură reglementată de legislația națională, constatate prin acte emise de autoritățile competente sau prin hotărâri judecătorești.

Concordat
Operatorul economic nu trebuie să se afle în procedura de concordat preventiv, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile, situație constatată prin acte emise de autoritățile competente sau prin hotărâri judecătorești.

Abaterea profesională gravă
Operatorul economic nu trebuie să fi comis o abatere profesională gravă care îi pune în discuție integritatea, în sensul art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat, cum ar fi o decizie a unei instanțe judecătorești sau a unei autorități administrative.

Au fost găsiți vinovați de fals în declarații, au divulgat informații, nu au putut furniza documentele necesare și au obținut informații confidențiale ale acestei proceduri
Operatorul economic nu trebuie să se fi făcut vinovat de declarații false în conținutul informațiilor transmise la solicitarea autorității contractante, în scopul verificării absenței motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție, să nu fi omis prezentarea acestor informații sau să nu fie în măsură să prezinte documentele justificative solicitate.


Criterii selecție privind capacitatea de a corespunde cerințelor:
Înregistrare într-un registru comercial
Operatorii economici vor completa Documentul Unic de Achiziții European (DUAE), în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, prin bifarea opțiunii „Indicație globală pentru toate criteriile de selecție”, declarând pe propria răspundere că sunt legal constituiți, că nu se află în situații de dizolvare, radiere sau alte situații similare și că activitățile care fac obiectul contractului se regăsesc în obiectul de activitate autorizat.
La solicitarea autorității contractante, doar ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, după aplicarea criteriului de atribuire ofertelor admisibile, va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin DUAE, în conformitate cu prevederile art. 196 din Legea nr. 98/2016.
Aceste documente vor consta în: certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului sau documente echivalente emise de autoritățile competente din țara de origine sau din țara în care este stabilit operatorul economic; din documentele prezentate trebuie să rezulte cel puțin, următoarele: forma de înregistrare a operatorului economic, starea juridică a acestuia, precum și faptul că activitățile care fac obiectul contractului se regăsesc în obiectul de activitate autorizat.
În cazul unei asocieri, precum și în situația în care ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau subcontractează părți din contract, cerința se aplică fiecărui operator economic în parte, pentru partea din contract pe care o va realiza.
Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a solicita documente justificative și altor ofertanți, în orice etapă a procedurii, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Cerința nr. 1 - Experiența similară
Cerința nr. 2 - Informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze

În conformitate cu prevederile art. 179 lit. a) din Legea nr. 98/2016, ofertantul trebuie să demonstreze că a dus la bun sfârșit, în ultimii 5 ani raportați la termenul-limită de depunere a ofertelor, lucrări similare în valoare cumulată de cel puțin 3.384.449,41 lei, fără TVA.
În cazul în care termenul-limită de depunere a ofertelor este decalat, perioada de referință aferentă experienței similare se va extinde în mod corespunzător cu numărul de zile al decalării.
Valoarea minimă solicitată poate fi demonstrată prin unul sau mai multe contracte, în limita a maximum 3 contracte.
Prin lucrări similare se înțeleg lucrări de construire, reabilitare, modernizare și/sau reparații capitale aferente construcțiilor civile – clădiri, de o complexitate comparabilă cu cea a lucrărilor care fac obiectul contractului.
Prin sintagma „lucrări duse la bun sfârșit” se înțelege:
a) lucrări recepționate pe obiecte, însoțite de procese-verbale de recepție întocmite în conformitate cu prevederile legale și tehnice aplicabile domeniului din care face parte obiectul contractului; sau
b) lucrări recepționate, însoțite de procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor; sau
c) lucrări recepționate, însoțite de procese-verbale de recepție finală.
În cazul contractelor aflate în derulare, pentru îndeplinirea cerinței pot fi luate în considerare lucrările executate și duse la bun sfârșit până la termenul-limită de depunere a ofertelor, cu condiția ca documentele prezentate să permită identificarea clară a naturii lucrărilor, a valorii acestora, a perioadei de execuție și a recepționării lor corespunzătoare.
Modalitatea de îndeplinire:
Operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa Documentul Unic de Achiziții European (DUAE), în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, prin bifarea opțiunii „Indicație globală pentru toate criteriile de selecție”, declarând pe propria răspundere că îndeplinesc cerința privind experiența similară.
La solicitarea autorității contractante, doar ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin DUAE, în conformitate cu prevederile art. 196 din Legea nr. 98/2016.
Aceste documente pot include, fără a se limita la:
• certificate/documente emise sau contrasemnate de beneficiari (autorități contractante sau clienți privați);
• procese-verbale de recepție pe obiecte și/sau procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor și/sau procese-verbale de recepție finală;
• recomandări sau certificări de bună execuție;
• copii ale unor părți relevante ale contractelor;
• alte documente relevante care atestă executarea lucrărilor.
Din documentele prezentate trebuie să rezulte, cel puțin: valoarea lucrărilor, perioada de execuție, beneficiarul, tipul lucrărilor executate și faptul că lucrările au fost realizate în mod corespunzător.
Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a solicita documente justificative și altor ofertanți, în orice etapă a procedurii, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Note:
1) Certificarile vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Intra in categoria documentelor reprezentand certificari de buna executie procese verbale de receptie /recomandari /documente constatatoare sau alte documente similare in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara.
2) Daca se vor prezenta ca experienta similara contracte care au ca obiect execuția mai multor tipuri de lucrari, atunci ofertantul are obligatia sa evidentieze si sa dovedeasca in mod clar in documentele reprezentand certificari de buna executie depuse, care sunt lucrările de natura a indeplini solicitarile din fisa de date a achizitiei.
3) Documentele justificative vor fi prezentate în copie lizibilă și vor fi semnate electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită a operatorului economic. Documentele emise într-o altă limbă vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.
4) Pentru conversia în lei a valorilor exprimate în euro sau în alte ...

Informații suplimentare

Ofertantii din cadrul acestei proceduri trebuie să se asigure că până la data semnării contractului de achiziţie publica, îşi vor menţine în termen de valabilitate oferta şi garanţia de participare.
Operatorii economici vor mentiona documentele de calificare, elementele ofertei tehnice si financiare depuse la dosarul achizitiei publice cu caracter confidential la care autoritatea contractanta nu trebuie sa permita accesul altor persoane in afara membrilor comisiei de evaluare si a expertilor cooptati.
Desemnarea ofertei castigatoare: Autoritatea contractanta are obligatia de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat in documentatia de atribuire. Oferta câstigatoare va fi cea admisibila, a carei propunere tehnica va raspunde la toate cerintele minime obligatorii solicitate prin documentatia de atribuire si care are pretul cel mai scazut. In cazul in care doua sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, având prețuri egale, autoritatea contractanta va solicita, prin intermediul SEAP ofertanților o noua propunere financiara, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică, conform art. 138, alin. 2) din HG 395/2016.
Nota 1: Inainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documente justificative actualizate prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE.
Nota 2: Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/ executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Detalii licitație

Buget estimat
Max: RON 3,384,449.41
Termen limită
15 septembrie 2026 (19 zile rămase)
Locație
Găneasa, Olt
CPV
45214100-1 - Lucrări de construcții de grădinițe
Categorie
Renovări & Construcții
Publicată pe
27 august 2026
Număr anunț
SCN1179205
Tip procedură
Procedura simplificata
Tip contract
Lucrari
Monedă
RON

Vezi anunțul pe SEAP

Licitație publicată pe BizzLink

Publicată: 27 august 2026

BizzLink este platforma românească de licitații inverse unde oricine poate cere oferte gratuit, iar companiile și profesioniștii verificați concurează pentru proiect.