Servicii de întocmire Temă de proiectare, Studiu de Fezabilitate și Caiet de sarcini pentru etapa de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Extinderea capacității de depozitare a Centrului de Management Integrat al Deșeuril...
Autoritate contractantă: JUDEȚUL SUCEAVA
„Servicii de întocmire Temă de proiectare, Studiu de Fezabilitate și Caiet de sarcini pentru etapa de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Extinderea capacității de depozitare a Centrului de Management Integrat al Deșeuril...” este o licitație publică din SEAP listată pe BizzLink în categoria Contabilitate & Juridic, pentru județul Suceava, de către JUDEȚUL SUCEAVA. Bugetul estimat este Max: RON 265,000.00. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 28 septembrie 2026. Ofertele se depun pe platforma oficială e-licitatie.ro.
Licitație publică preluată din SEAP (e-licitatie.ro). Ofertele se depun pe platforma oficială SEAP, nu pe BizzLink.
Descriere
Prin proiectul de investiție “Sistem de management integrat de gestionare a deșeurilor în județul Suceava” (SMID), s-a construit în cadrul Centrului de management integrat al deșeurilor Moara (CMID), un depozit conform, cu o Celulă având o capacitate proiectată totală de depozitare de cca. 1,38 milioane tone, și a fost pusă în funcțiune la data de 07.08.2019, fiind administrată de operatorul de salubrizare Asocierea S.C. RITMIC COM S.R.L. lider asociat, SC Fritehnic – asociat, S.C. FLORCONSTRUCT S.R.L.– asociat, în baza contractului de delegare nr. 18733/10 din 07.08.2019.
Având în vedere faptul că gradul de umplere a Celulei nr. 1 era, la 30.06.2026, de 68,26 %, se impune demararea procedurii de achiziție a serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnico-economice (tema de proiectare, studiu de fezabilitate, caiet de sarcini) pentru obiectivul de investiții ”Extinderea capacității de depozitare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Moara, Județul Suceava - Celula nr. 2”
Obiectivul de investiții „Proiectarea, construcţia şi punerea în funcţiune a staţiei de tratare a levigatului, a staţiei de sortare inclusiv construirea facilităţilor auxiliare la depozitul ecologic de la Moara, Judeţul Suceava”, realizat prin POS Mediu, a presupus construirea primei Celule a noului depozit, incluzând sistemul de colectare a levigatului și bazinul tampon, construirea zonei de exploatare incluzând utilități, spălare anvelope, pod basculă, platformă publică de colectare, sistem de apărare împotriva incendiilor, construirea clădirii administrative, construirea drumului de acces la amplasamente. Totodată s-au realizat stația de tratare a levigatului și stația de sortare a deșeurilor care au fost dotate cu echipamentele și utilajele necesare care să deservească întregul CMID Moara.
Dacă se va păstra ritmul de depozitare înregistrat în prezent, care se situează la cca. 150.000 tone/an, Celula nr. 1 va ajunge la capacitatea maximă în cca 3 ani și șase luni. Această situație constituie un semnal de alarmă pentru proprietarul CMID Moara, fiind imperios necesar demararea acțiunilor legale pentru execuția, finalizarea Celulei nr. 2 și atribuirea acesteia către un operator de salubrizare în termenul precizat anterior.
Valoarea totală estimată a serviciilor, cod CPV: 79314000-8 este de 265.000 lei fără TVA, fiind aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 30 din 20 februarie 2026. Se vor utiliza sumele disponibile din Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare (IID) în contul RO84TREZ59150776XXX009911 conform prevederilor art. 5 lit. d) din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 198/2005.
Achiziţia serviciilor se va realiza în conformitate cu prevederile art. 7 alin.(7) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiții referitoare la contract
Conform model de contract atasat.
Condiții de participare
Operatorii economici interesați pot depune pachetul/plicul sigilat şi marcat în mod vizibil, conținând, în original oferta și documentele care însoțesc oferta, până la data menționată mai sus, la registratura Consiliului Județean Suceava, situată în cadrul Palatului administrativ, strada Ștefan cel Mare nr.36, municipiul Suceava, județul Suceava.Oferta va conține, în mod obligatoriu:
1. Propunerea financiară:
Propunerea financiară va fi exprimată ferm în moneda “LEU” fără TVA, respectându-se întocmai formularul de ofertă și Centralizatorul de prețuri, anexă la Formularul de ofertă, anexate prezentului anunț. Oferta va fi definită numai în condiţiile însuşirii şi respectării tuturor condiţiilor din caietul de sarcini ataşat, precum şi a altor condiții specificate în anunțul publicitar.
Oferta va avea caracter ferm şi obligatoriu din punct de vedere al conţinutului pe toată perioada de valabilitate a acesteia, care nu trebuie să fie mai mică de 60 de zile.
Plata prețului se va face în lei, în termen de maxim 30 de zile de la data primirii facturii.
2. Propunerea tehnică:
Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini.
Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini.
Propunerea tehnică va conține un comentariu al cerințelor conținute în caietul de sarcini, prin care să demonstreze corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice.
Ofertele care nu vor respecta cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini vor fi declarate neconforme, iar pe cale de consecință vor fi respinse
3. Modul de prezentare a ofertei
Oferta va cuprinde în mod obligatoriu propunerea financiară, propunerea tehnică, precum și alte documente solicitate în Secțiunea formulare anexă la prezentul anunț.
Criterii de atribuire
Criteriul de atribuire: cel mai bun raport calitate - preț. Factorii de evaluare si algoritmul de calcul sunt prezentati in documentatia atasata prezentului anunt.
Informații suplimentare
Durata totală a contractului de servicii va fi de 120 de zile, din care:
- 10 zile pentru întocmirea Temei de proiectare de la data înscrisă în nota de comandă;
- 60 de zile pentru întocmirea Studiului de fezabilitate de la data înscrisă în nota de comandă;
- 15 zile pentru întocmire Caiet de sarcini pentru etapa proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Extinderea capacității de depozitare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Moara, Județul Suceava - Celula nr. 2” de la data înscrisă în nota de comandă;
- 35 zile pentru activitățile post contractare, reprezentând termenul acordat pentru constituirea garanției de bună execuție, termenul aferent pentru emiterea notelor de comandă în vederea eleborării Temei de proiectare, Studiului de fezabilitate, Caietului de sarcini pentru etapa proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Extinderea capacității de depozitare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Moara, Județul Suceava - Celula nr. 2”, termenul pentru verificarea documentațiilor și dupa caz, a rectificării acestora ca urmare a unor clarificări/completări/modificări, termenul pentru recepția Temei de proiectare, Studiului de fezabilitate și Caietului de sarcini pentru etapa de proiectare și execuție a obiectivului de investiții.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este ziua de 28 septembrie 2026, ora 15:00.
Operatorii economici interesați pot depune pachetul/plicul sigilat şi marcat în mod vizibil, conținând, în original oferta și documentele care însoțesc oferta, până la data menționată mai sus, la registratura Consiliului Județean Suceava, situată în cadrul Palatului administrativ, strada Ștefan cel Mare nr.36, municipiul Suceava, județul Suceava.
Detalii licitație
- Buget estimat
- Max: RON 265,000.00
- Termen limită
- 28 septembrie 2026 (10 zile rămase)
- Locație
- Suceava
- CPV
- 79314000-8 - Studiu de fezabilitate
- Categorie
- Contabilitate & Juridic
- Publicată pe
- 18 septembrie 2026
- Număr anunț
- ADV1548645
- Tip procedură
- Achizitii directe
- Tip contract
- Servicii
- Monedă
- RON
Licitație publicată pe BizzLink
Publicată: 18 septembrie 2026
BizzLink este platforma românească de licitații inverse unde oricine poate cere oferte gratuit, iar companiile și profesioniștii verificați concurează pentru proiect.