Servicii poștale de distribuire corespondență anul 2026
Autoritate contractantă: Municipiul Tulcea
„Servicii poștale de distribuire corespondență anul 2026” este o licitație publică din SEAP listată pe BizzLink în categoria IT & Software, pentru Tulcea, județul Tulcea, de către Municipiul Tulcea. Bugetul estimat este Max: RON 125,000.00. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 11 septembrie 2026. Ofertele se depun pe platforma oficială e-licitatie.ro.
Licitație publică preluată din SEAP (e-licitatie.ro). Ofertele se depun pe platforma oficială SEAP, nu pe BizzLink.
Descriere
Serviciilor ce formează obiectul achiziției este dat de asigurarea permanentă a funcționării instituției prin serviciile poștale pentru distribuirea corespondenței ce constau în preluarea, prelucrarea, transportul și livrarea la destinatari a trimiterilor de corespondență în sistem de poștă internă.
Prin trimitere de corespondenţă se înţelege o comunicare scrisă, tipărită, imprimată sau înregistrată pe orice fel de suport material, care urmează să fie transportată şi livrată altfel decât electronic, la adresa indicată de expeditor, respectiv de Municipiul Tulcea prin structurile din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, pe respectivul suport sau pe ambalajul acestuia.
Tipurile de servicii poştale avute în vedere de contractul atribuit în baza prezentei proceduri sunt trimiteri poştale (corespondenţă) interne neprioritare în care intră serviciul de trimitere cu confirmare de primire „AR”.
Prestarea serviciilor se va face zilnic, de luni până vineri, pe baza comenzilor emise de Municipiul Tulcea, prin structurile sale de specialitate, respectiv Direcția de Administrație Publică Locală, Direcția Economică–Serviciul Impozite, Taxe și Alte Venituri și Direcția de Poliție Locală. Preluarea trimiterilor poştale de la locaţiile indicate şi înregistrarea acestora se va face fără plata unor tarife suplimentare, în zilele şi la orele stabilite şi anume de luni până joi între orele 08:00 si 16:30, respectiv vineri intre orele 08.00 și 14.00, pe bază de borderou de predare-primire întocmit în două exemplare.
Condiții referitoare la contract
Conform precizărilor Caietului de sarcini, durata totală a contractului este de la data semnării de către părțile contractante până la 31 decembrie 2026, cu posibilitatea de prelungire cu până la 4 luni. Prețul total al contractului şi valorile unitare din oferta financiară sunt ferme, prin urmare nu se actualizează pe parcursul derulării prezentului contract. Plata serviciilor prestate se va face lunar, pe baza facturilor emise de prestator, după prestarea, verificarea și recepționarea serviciilor, în termen de 30 de zile de la publicarea facturilor în sistemul național RO eFactura. În cazul prelungirii perioadei contractuale, se va semna un act adițional la contractul de servicii având ca obiect prelungirea duratei și suplimentarea serviciilor corespunzătoare perioadei de prelungire, modificarea corespunzătoare a prețului total al contractului, cu încadrarea în valoarea estimată a achiziției și menținerea prețurilor ofertate de către ofertantul câștigător în cadrul procedurii de atribuire a contractului de servicii. Contractantul are obligația de a constitui garanția de bună execuție a contractului în cuantum de 10% din prețul contractului fără TVA, pe întreaga durată de derulare a contractului. Garanția se constituie în maxim 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului sub una dintre formele precizate în formularul de ofertă financiară.
Condiții de participare
Oferta se va întocmi conform specificațiilor Caietului de sarcini, Capitolul VII lit. b), Capitol VIII lit. a) și va conține următoarele documente:
1. Documente de calificare;
2. Propunerea tehnică;
3. Propunerea financiară;
4. Modele formulare.
Operatorii economici sunt instruiți să aibă în vedere că toate formularele puse la dispoziția ofertanților au caracter minim obligatoriu, în sensul că trebuie respectate structura și ordinea informațiilor, ce trebuie dezvoltate de fiecare ofertant prin particularizare la propria organizație și propriul mod de lucru ofertat.
Ofertanții au obligația de a utiliza ordinea documentelor precizate în Anunț la punctul III.3, de a numerota crescător toate paginile ofertei, de la prima la ultima pagină și de a întocmi un opis al tuturor documentelor care va menționa pagina din ofertă la care acestea se regăsesc.
Criterii de atribuire
Pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, Autoritatea Contractantă va aplica criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”.
Ofertanții pot depune oferta pentru întreaga gamă de servicii solicitate, luând în considerare durata contractului de 4 luni. Stabilirea ofertei câștigătoare se realizează prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, stabilindu-se clasamentul în ordine descrescătoare, pe baza căruia se determină oferta câștigătoare. Oferta câștigătoare va fi oferta cu cel mai mic preț. Oferta desemnată câștigătoare trebuie să îndeplinească specificațiile tehnice minime obligatorii stabilite în caietul de sarcini aferent achiziției. În cazul în care ofertele clasate pe primul loc au prețuri egale, se va solicita reofertarea în vederea departajării ofertelor. Contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are prețul final cel mai scăzut.
Informații suplimentare
Operatorii economici interesați pot solicita clarificări la adresa de e-mail: achizitii@primariatulcea.ro până la data de 04.09.2026. Răspunsul la toate solicitările de clarificări se va comunica de Autoritatea Contractantă până la data de 08.09.2026, acesta publicându-se în SEAP la secțiunea Publicitate Anunțuri - sub formă de Anunț tip Erată cu mențiunea numărului anunțului principal din SEAP aferent achiziției. Răspunsul Autorității Contractante la toate solicitările de clarificări transmise în termen se va publica și pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Tulcea – Secțiunea Interes Public – Achiziții Publice. Nu se va soluționa nicio solicitare de clarificări sau de informații ce nu este formulată în scris și transmisă prin intermediul și prin modalitatea sus-menționată.
Mod transmitere ofertă: Operatorii economici interesați vor transmite oferta în plic sigilat conținând documentele enumerate la pct. III.3 din Anunț, în ordinea enumerării, într-un exemplar original, la Registratura Autorității Contractante de la sediul Primăriei Municipiului Tulcea din Tulcea, strada Păcii nr. 20. Pe plic se vor indica expres următoarele informații:
-Numele și adresa ofertantului;
-Numele și adresa Autorității Contractante, precum și
-precizarea „Ofertă procedură achiziție publică - Servicii poștale de distribuire corespondență anul 2026 și mențiunea „A nu se deschide înainte de data de 11.09.2026 ora11:00”.
Dacă plicul nu este marcat conform prevederilor de mai sus, Autoritatea Contractantă nu își asumă nicio responsabilitate pentru rătăcirea ofertei. Documentele de participare la procedură se primesc de Autoritatea Contractantă numai dacă sunt intacte și sigilate. Ofertele transmise în orice alt mod nu vor fi luate în considerare.
Detalii licitație
- Buget estimat
- Max: RON 125,000.00
- Termen limită
- 11 septembrie 2026 (10 zile rămase)
- Locație
- Tulcea, Tulcea
- CPV
- 64112000-4 - Servicii poștale de distribuire a corespondenței
- Categorie
- IT & Software
- Publicată pe
- 01 septembrie 2026
- Număr anunț
- ADV1546199
- Tip procedură
- Anexa 2
- Tip contract
- Servicii
- Monedă
- RON
Licitație publicată pe BizzLink
Publicată: 01 septembrie 2026
BizzLink este platforma românească de licitații inverse unde oricine poate cere oferte gratuit, iar companiile și profesioniștii verificați concurează pentru proiect.