Servicii privind „Asigurarea urmăririi comportării în timp – Monitorizare geotehnică prin înclinometre DJ 117, zona Chira”
Autoritate contractantă: JUDETUL BACAU
„Servicii privind „Asigurarea urmăririi comportării în timp – Monitorizare geotehnică prin înclinometre DJ 117, zona Chira”” este o licitație publică din SEAP listată pe BizzLink în categoria Design & Arhitectură, pentru județul Bacău, de către JUDETUL BACAU. Bugetul estimat este Max: RON 269,499.00. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 09 septembrie 2026. Ofertele se depun pe platforma oficială e-licitatie.ro.
Licitație publică preluată din SEAP (e-licitatie.ro). Ofertele se depun pe platforma oficială SEAP, nu pe BizzLink.
Descriere
Având în vedere:
• recepționarea lucrărilor aferente obiectivului „Lucrări de consolidare sector de drum județean DJ 117, zona Chira”, situat pe DJ 117, județul Bacău, executate în baza Proiectului tehnic nr. 1301/2024, conform Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.17971/01.07.2026;
• prevederile Caietului de sarcini, parte componentă a Proiectului tehnic nr. 1301/2024, care, la Capitolul V.2 – Asigurarea urmăririi comportării în timp – Monitorizare geotehnică prin înclinometre, prevede:
- la subcapitolul 4.2 Obligațiile și răspunderile investitorului/proprietarului, că „investitorul/proprietarul organizează activitatea de urmărire curentă prin mijloace și personal propriu sau prin contract cu o firmă specializată”;
- la subcapitolul 3.2 Obiectivele monitorizării geotehnice, că „urmărirea specială este o activitate de urmărire a comportării în timp, care constă în măsurarea, înregistrarea, prelucrarea și interpretarea sistematică a valorilor/parametrilor rezultați, raportat la ciclul 0 de citire”;
- la secțiunea Considerații generale, că „activitatea de monitorizare înclinometrică trebuie să fie efectuată de persoane specializate, prin măsurători topometrice realizate cu aparatură specifică”;
și ținând cont de faptul că, la nivelul Compartimentului Administrarea Drumurilor și Siguranța Circulației, nu există aparatura necesară efectuării măsurătorilor topometrice și nici personal de specialitate autorizat pentru realizarea acestor activități, rezultă necesitatea achiziționării serviciilor de „Asigurarea urmăririi comportării în timp – Monitorizare geotehnică prin înclinometre DJ 117, zona Chira”, în vederea respectării obligațiilor prevăzute în documentația tehnică a investiției.
Având în vedere că recepția finală va avea loc la expirarea perioadei de garanție de 60 de luni, este necesară încheierea unui contract de servicii care să acopere efectuarea celor 30 cicluri de măsurători înclinometrice necesare până la data recepției finale, pe o perioada de 5 ani, începând cu luna iulie 2026, conform caiet de sarcini nr. 19009/10.07.2026.
Obiectul contractului constă în realizarea a 30 de cicluri de măsurători înclinometrice (M1 - M30) și interpretarea datelor pentru cele 3 (trei) coloane înclinometrice existente (câte una pentru fiecare zid de sprijin), fiecare având o lungime de 15 metri.
Toate măsurătorile efectuate în cadrul acestui contract se vor raporta obligatoriu la Măsurătorile de referință (M0) realizate la data de 28.05.2026, cuprinse în raportul tehnic nr. SX.RO.RAP.INE.26.627.
Condiții referitoare la contract
Serviciile se vor derula pe o perioadă de 60 de luni (corespunzătoare perioadei de garanție a lucrărilor, până la recepția finală), respectând următoarea frecvență:
- Frecvența: o dată la 2 luni;
- Volum total: 30 de cicluri de citiri (măsurători) pentru cele 3 foraje înclinometrice.
- Metodologia de citire: Citirile se vor efectua pe întreaga lungime de 15 metri a fiecărui tub ghidaj, pornind de la baza forajului către suprafață. Pentru eliminarea erorilor instrumentale, se vor efectua citiri pe direcțiile principale (A+, A-) și secundare (B+, B-), realizând rotația sondei la 180°;
- Validarea datelor: Înainte de părăsirea amplasamentului, prestatorul va verifica indicelui de eroare pentru a asigura calitatea datelor culese.
După fiecare ciclu de citire, prestatorul va elabora și transmite achizitorului un Raport de monitorizare geotehnică (în format fizic și digital), care va include în mod obligatoriu:
- Fila de gardă și sumarul executiv cu starea generală a obiectivului;
- Tabelul sinoptic cu valorile absolute și deplasările relative identificate față de citirea inițială M0 (28.05.2026);
- Graficele deplasărilor incrementale pentru localizarea exactă a eventualelor planuri de cedare sau forfecare;
- Concluzii și recomandări inginerești semnate de un specialist în geotehnică, cu specificarea clară a încadrării în pragurile de alertă:
- Prag de Atenție (Galben): Semnalează o tendință de mișcare. Necesită notificarea achizitorului;
- Prag de Alertă (Portocaliu): Deplasările ating 80% din limita admisă. Necesită analiză de urgență împreună cu proiectantul;
- Prag de Alarmă (Roșu): Depășirea limitelor de siguranță sau viteze accelerate de deplasare . Prestatorul are obligația de a notifica imediat (în maximum 2 ore) achizitorul prin e-mail și telefon pentru activarea planului de intrervenție.
Condiții de participare
Pot participa toti operatorii economici înscrisi în SEAP.
Ofertantul va prezenta următoarele documente:
- certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului;
- declarațiile cuprinse în secțiunea ”Modele și formulare”;
- lista personalului propus pentru îndeplinirea contractului (model propriu), calificările/specializările acestora precum și copii ale diplomelor/certificatelor/atestatelor deținute;
- dovada deținerii echipamentelor de citire cu certificate de calibrare/etalonare valabile emise de producător sau laboratoare autorizate. Prestatorul va folosi un sistem înclinometric mobil digital de înaltă precizie (sondă cu senzori de tip accelerometru MEMS pe două axe ortogonale, cablu armat gradat și data-logger).
Criterii de atribuire
Criteriul de atribuire este pretul cel mai scăzut, cu conditia respectarii cerintelor din Caietul de sarcini. Autoritatea contractanta nu este obligată să accepte oferta cu cel mai scăzut preț sau orice altă ofertă pe care o poate primi, dacă nu sunt respectate conditiile mentionate anterior.
Informații suplimentare
Ofertele se vor transmite pe email la adresa: achizitii.publice@csjbacau.ro până cel târziu la data de 09.09.2026 ora 10.00. Oferta va contine obligatoriu: propunerea tehnica, propunerea financiara care va cuprinde costul unitar pentru fiecare ciclu de măsurători, valoarea totală și tarifarea detaliată a serviciilor prestate, cu evidențierea principalelor componente de cost, precum și toate declarațiile și formularele completate conform modelului pus la dispoziție de către autoritatea contractantă, postate împreuna cu Caietul de sarcini în sectiunea destinata din prezentul Anunt de publicitate.
Ofertele primite dupa data limita specificata în prezentul Anunt nu vor fi luate in considerare.
Oferta trebuie sa rămână valabila pe o perioada de minim 90 zile de la data transmiterii acesteia către autoritatea contractanta.
În termen de 5 zile de la semnarea contractului, ofertantul castigator va constitui, conform art. 154 alin 3 si alin 4, o garantie de buna executie în cuantum de 5% din valoarea contractului.
Dupa evaluarea ofertei si a documentelor ce o însotesc, autoritatea contractanta va comunica ofertantilor rezultatul evaluarii.
Finalizarea achizitiei se va face in SEAP prin intermediul catalogului electronic. În termen de 2 zile lucrătoare de la transmiterea comunicarii privind rezultatul evaluarii, ofertantul castigator va publica in SEAP informatiile in conformitate cu oferta transmisa autoritatii contractante. Nepublicarea informatiilor in SEAP atrage respingerea ofertei declarate initial ca fiind castigatoare cu urmatoarea clasata. Informatii suplimentare se pot obtine la adresa de e-mail: achizitii.publice@csjbacau.ro.
Detalii licitație
- Buget estimat
- Max: RON 269,499.00
- Termen limită
- 09 septembrie 2026 (8 zile rămase)
- Locație
- Bacău
- CPV
- 71332000-4 - Servicii de inginerie geotehnică
- Categorie
- Design & Arhitectură
- Publicată pe
- 01 septembrie 2026
- Număr anunț
- ADV1546225
- Tip procedură
- Achizitii directe
- Tip contract
- Servicii
- Monedă
- RON
Licitație publicată pe BizzLink
Publicată: 01 septembrie 2026
BizzLink este platforma românească de licitații inverse unde oricine poate cere oferte gratuit, iar companiile și profesioniștii verificați concurează pentru proiect.